Noiembrie, toamnă…
Știu, e noiembrie, încă e toamnă chiar dacă mai e puțin din ea. E destul de cald afară pentru noiembrie, dar pot considera că e toamnă, că frunzele palide ca fața mea atunci când sunt bolanvă , încă se mai scutură din copaci, sau sunt deja așezate ca o pătură de foi aurii, roșiatice și brune.
Luni, noiembrie… Eram pe o bancă, îmi plăcea. Vântul îmi sufla printre firele despicate ale părului și printre gene. M-a atins, am simțit, am bucurat, am clipit. Mi-am spus că nu e adevărat, că nu poate fi el. Știam momentul în care plecase departe și nu credeam că el mă poate atinge și îl pot vedea, dar tocmai asta se întâmplase. Era ceva magic, din care nu vroiam să mă trezesc. Mă ciupeam, îmi dădeam palme, simțeam, deci era real, deși nu avea cum, nu înțelegeam cum s-a putut produce un asemenea miracol, dar se produsese. Am stat ore în șir pe bancă, vorbind cu el, strângându-l în brațele lui de fier, mângâindu-l. De fiecare dată când îmi spunea un cuvânt, îmi strecuram mâna prin părul lui grizonat asemenea prafului care se așterne pe o mobilă veche, de culoare maronie. Îmi lipeam buzele tremurânde de obrajii lui. Îl simțeam. Era rece ca gheața, dar tot îl simțeam. Nu vroiam să plec de acolo, vroiam să mai stau ore în șir să îl privesc, să îl ating. Era îmbrăcat într-un costum negru, sobru, dar cu toate astea, figura lui era caldă, înduioșată și sclipitoare, deși se vedea un suspin adânc în inima lui. Mă gândeam că atunci când v-a apune soarele nu v-a mai fi lângă mine, nu îl voi mai simți, v-a dispărea în ceața care ușor, ușor se așternea, dar încă vorbeam și ne priveam și eram fericită.
Se făcuse ora 4, după-amiaza, noi nu ne opream. Vroiam să plec cu el, știind că mai aveam doar o oră la dispoziție.
Ora 5.. A dispărut, pur și simplu a plecat. Aveam un gol imens în stomac, în inimă, în corp. Lacrimile se scurgeau aidoma unor stropi sărați ai mării. M-am trezit, brusc. Nu mai era acolo, nu mai era lângă mine. Eram singură pe bancă cu mâna întinsă după o fantasmă. Mi-am dat seama că totul fusese doar o viziune, că era 9 noiembrie, era ziua mea și a vrut să îmi facă un cadou.
P.S: E compunerea la română, dar am simțit că trebuie să o pun aici.
atât.
))).
