nu eu și nici tu.

Întotdeauna mi-ai tăiat aripile, mi-ai rupt speranțele. Visurile tale nu sunt ale mele, nu îmi doresc ceea ce îți dorești tu și nici nu vreau să devin ca tine. Am energie, sunt plină de viață și trăiesc fiecare clipă din plin.

Fiecare secundă de fericire îmi trece prin vene, o simt, mă bucur de ea. Tu ai știut? Niciodată!

Te-ai bucurat de succesul altuia, când tu nu făceai nimic pentru tine, apoi îți năpusteai frustrarea pe mine. Eu am fost motivul tuturor eșecurilor tale, cheia care ți-a stat în calea succesului. Ușile nu s-au putut deschide pentru că eram eu zidul din fața lor.

Eu o să zbor, o să plec și nu vei mai auzi de mine. Vei fi tu cu fericirea ta în față și atunci… Atunci ce îi vei spune? Vei fi bucuros că o vezi? Vei face cunoștință cu ea, sau vei rămâne în mediocritate și vei răsufla clipele altora?

Anunțuri
Publicat în Fără categorie

parcă ar fi, parcă n-ar fi

Sunt un visător, sunt un om, sunt o ființă cu aspirații și dorințe. Ca fiecare am nevoie de atenție, de afecțiune, de compasiune și mai ales simt nevoia de comunicare.

Comunicarea stă la baza oricărei relații interpersonale. Cu toții avem nevoie de familie, de prieteni, de mentori și de susținere din partea acestora.

Vorbele sunt de prisos atunci când nu sunt înțelese și ascultate. Și totuși… suntem atâția cărora nu ne pasă de cei din jur încât până și cuvintele mele de mai sus par a fi niște fantasme. 

Publicat în Fără categorie

hai, dar unde?

Ia-mă de mână și hai să mergem!

Mergem?

Da, haide, fă-ți bagajul.

Bine, fie, dar unde?

Unde vedem, unde ne place, unde nu ne mai simțim și nu ne mai contopim cu trecutul.

Da, dar e riscant. Să ies din cochilie? De ce?

Ești obișnuit cu monotonia, rămâi. Eu nu mai stau nicio secundă aici. Plec.

Publicat în Fără categorie

mărunt

Am doar o dimineață, o cafea și o țigară.

Timpul ne este limitat, orele se scurtează iar minutele zboară pe nevăzute. Suntem părtași la cea mai frumoasă parte a existenței noastre iar singura preocupare pe care o avem este să ne facem griji. Cărțile pe care ar trebui să le citim în liniște le citim în grabă, în metrou, oriunde altundeva și nu în spațiul liniștit și relaxant de care avem nevoie. Atenția ne este distrasă foarte ușor de lucruri mărunte iar de dragoste… De dragoste nici nu mai vorbim. Nu știm care ne sunt sentimentele, bucuria o regăsim foarte rar și emoția ni se pare o rușine.

Ne e frică să ne bucurăm și să ne exteriorizăm din cauza celor ce ne privesc. Suntem actori în propria noastră piesă de teatru, dar publicul e mut, nu ne poate aplauda și nici nu poate exclama cât de bine ne jucăm rolul. Scenariul pentru următoarea reprezentație este inexistent deoarece feedback din partea spectatorilor nu putem primi.

Dacă ar fi să povestim…

A fost în sală, a fost la unul dintre concertele lui într-o seară. Totul a fost un amalgam de sentimente pentru ea şi credea că acele clipe nu se vor mai termina niciodată. Spera să o observe prin mulţimea de acolo. Nu s-a întâmplat asta, de aceea a continuat să repete serile concertelor şi să îşi facă apariţia de fiecare dată când avea ocazia. Inevitabilul totuşi s-a produs, deşi toţi o sfătuiau să nu se apropie. Şi-a epuizat toată energia în speranţa de a oferi ceva mai bun. Ştia că devine o marionetă ca toate celelalte şi încerca să iasă la suprafaţă, dar sentimentele îi doborau raţionalul în preajma lui.

A plecat pentru o perioadă. A renunţat să mai meargă la sesiunile speciale de muzică pentru că ştia că va fi acolo. A reuşit să îşi atingă pe jumătate obiectivul, trecuse peste, deja începea ca drumul ei să prindă o altă culoare.  La jumătatea drumului s-a oprit, realizând faptul că răspunsurile concrete pe care le merita de mult timp nu i-au fost date. S-a hotărât să-l înfrunte, dar judecata i-a jucat iar feste şi a fost prinsă în plasă.

El şi-a fredonat melodia, şi-a jucat excelent rolul şi apoi a ieşit din scenă pe uşa care ducea spre backstage…